Cuvânt despre iubirea vrăjmașilor și despre smerenie

smerenieDar cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe vrăjmaşi până într-atât încât sufletului să-i fie milă de ei ca de proprii noştri copii.
Sunt oameni care doresc vrăjmaşilor lor sau duşmanilor Bisericii pierire şi chinuri în focul iadului. Ei gândesc aşa pentru că n-au învăţat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învăţat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.
Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii”? Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hristos, care ARE MILĂ DE TOŢI. Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi n-are în el harul lui Dumnezeu. Milostive Doamne, învaţă-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi, şi să ne rugăm pentru ei cu lacrimi. […]
Despre smerenie
Acum sunt puţini „stareţi” [„bătrâni”] care cunosc iubirea Domnului pentru noi şi care cunosc lupta cu vrăjmaşii şi ştiu că, pentru a-i birui, trebuie smerenia lui Hristos. Domnul iubeşte atât de mult pe om, încât îi dă darurile Sfântului Duh, dar până când sufletul se învaţă să păstreze harul, suferă mult. În primul an după ce am primit pe Duhul Sfânt, gândeam: „Domnul mi-a iertat păcatele: harul dă mărturie de aceasta; de ce mai am nevoie?”. Dar nu trebuie să gândim aşa! Chiar dacă păcatele ne-au fost iertate, toată viaţa trebuie să ne aducem aminte de ele şi să ne întristăm, ca să păzim zdrobirea [inimii]. N-am făcut aşa şi am încetat zdrobirea şi mult am fost hărţuit de demoni. Eram nedumerit ce să fac cu mine şi-mi spuneam: „Sufletul meu cunoaşte pe Domnul şi iubirea Lui. Cum de-mi vin gânduri rele?” Dar Domnului i S-a făcut milă de mine şi m-a învăţat El Însuşi cum trebuie să mă smeresc: „Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui! Şi prin aceasta vrăjmaşii au fost biruiţi. Dar de îndată ce las mintea mea să iasă din foc, gândurile rele câştigă din nou putere. […]
Domnul iubeşte pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să-şi cunoască neputinţa şi să se smerească şi, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase. Dacă cineva suferă mult de sărăcie şi de boală şi nu se smereşte, suferă fără folos. Dar cine se smereşte, acesta va fi mulţumit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru că Domnul e bogăţia şi bucuria lui, şi toţi oamenii vor fi uimiţi de frumuseţea sufletului său. […]
Sufletului mândru nu se arată Domnul. Chiar dacă ar învăţa toate cărţile, sufletul mândru nu va cunoaşte niciodată pe Domnul, fiindcă mândria lui nu lasă loc în el pentru harul Sfântului Duh iar Dumnezeu nu e cunoscut decât prin Duhul Sfânt. […] Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri şi primeşte cu bucurie ocările şi se întristează când este lăudat. Dar aceasta nu este decât începutul smereniei. Dar când sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuşi mai rău decât toţi păcătoşii şi este bucuros să stea pe gunoaie în zdrenţe ca Iov şi să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucind şi asemenea lui Hristos. Dă, Milostive Doamne, tuturor să guste smerenia lui Hristos care e de netâlcuit în scris şi atunci sufletul nu va mai dori nimic, ci va trăi veşnic în smerenie, iubire şi blândeţe. […]
Slavă Domnului că nu ne-a lăsat orfani, ci ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt (In 14, 15-18). Duhul Sfânt învaţă sufletul o negrăită iubire pentru norod şi milă pentru toţi cei rătăciţi. Domnului i-a fost milă de cei rătăciţi şi a trimis pe Fiul Său Unul-Născut ca să-i mântuiască; iar Duhul Sfânt învaţă aceeaşi milă pentru cei rătăciţi care merg în iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfânt, aceia nu vrea să se roage pentru vrăjmaşi.
Cuviosul Paisie cel Mare se ruga pentru unul dintre ucenicii lui care se lepădase de Hristos şi, în timp ce se ruga, i S-a arătat Domnul şi i-a zis: „Pentru cine te rogi, Paisie? Nu ştii că el s-a lepădat de Mine?” Dar cuviosul continua să plângă pentru ucenicul său şi atunci Domnul i-a zis: „Paisie, prin iubirea ta te-ai asemănat Mie”. Aşa se dobândeşte pacea, ALTĂ CALE NU ESTE.
Dacă cineva se roagă mult şi posteşte, dar n-are iubire pentru vrăjmaşi, nu poate avea pace sufletească. Nici eu n-aş putea vorbi despre ea, dacă Duhul Sfânt nu m-ar fi învăţat această iubire. […]
Pe fratele trebuie să-l dojenim cu blândeţe şi iubire. Pacea se pierde dacă sufletul e cuprins de slava deşartă, dacă te ridici deasupra fratelui tău, dacă judeci pe cineva, dacă vei mustra pe fratele tău fără blândeţe şi iubire, dacă vei mânca mult sau te vei ruga cu moliciune, pentru toate acestea pacea se pierde. Dacă ne facem obiceiul de a ne ruga din toată inima pentru vrăjmaşi şi de a-i iubi, pacea va locui totdeauna în sufletele noastre. Dar dacă dispreţuim pe fratele nostru sau dacă-l judecăm, mintea noastră se întunecă şi pierdem pacea şi îndrăzneala la Dumnezeu. […]
Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un şef, atunci când oamenii lui sunt neascultători?
Acesta e un lucru anevoios şi foarte trist pentru el. Pentru a-şi păstra pacea, el trebuie să-şi aducă aminte că, chiar dacă oamenii lui sunt neascultători, totuşi Domnul îi iubeşte şi a murit în chinuri pentru mântuirea lor. De aceea, el trebuie să se roage pentru ei din inimă, şi atunci Domnul va da rugăciune celui ce se roagă şi el va cunoaşte din experienţă, cum mintea care se roagă are îndrăznire către Dumnezeu şi iubire. Şi chiar dacă eşti un om păcătos, Domnul îţi va da să guşti roadele rugăciunii, iar dacă vei lua obiceiul de a te ruga aşa pentru subordonaţii tăi, atunci în sufletul tău va fi mare pace şi iubire.
Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un subordonat atunci când şeful lui e un om arţăgos şi rău?
Omul arţăgos îndură el însuşi un mare chin de la duhul cel rău. El suferă acest chin din pricina mândriei lui. Subordonatul, oricine ar fi, trebuie să ştie aceasta şi să se roage pentru sufletul chinuit al şefului său, şi atunci Domnul, văzând răbdarea lui, îi va da lui (subordonatului) iertarea păcatelor lui şi rugăciunea neîncetată. E mare lucru în faţa lui Dumnezeu să te rogi pentru cei ce te ocărăsc şi te mâhnesc; pentru aceasta Domnul îţi va da harul Lui, şi tu vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt şi atunci vei suporta cu bucurie toate întristările pentru El, şi Domnul îţi va da să iubeşti lumea întreagă şi vei dori fierbinte binele pentru toţi oamenii şi te vei ruga pentru toţi ca pentru un singur suflet.
Domnul a poruncit: „Iubiţi pe vrăjmaşi” (Mt 5, 44), şi cine iubeşte pe vrăjmaşi se aseamănă Domnului; dar nu e cu putinţă să iubeşti pe vrăjmaşi decât prin harul Duhului Sfânt şi de aceea, de îndată ce cineva te-a supărat, roagă-te lui Dumnezeu pentru el şi atunci îţi vei păstra în sufletul tău pacea şi harul lui Dumnezeu. Dacă însă vei murmura împotriva şefului tău şi-l vei înjura, vei ajunge tu însuţi arţăgos ca şi el şi se va împlini pentru tine cuvântul Proorocului David: „Cu cel ales, ales vei fi şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici” (Ps 17, 29). Astfel, este greu pentru un începător să-şi păstreze pacea dacă stareţul său are un caracter urât. A trăi cu un astfel de stareţ este o mare cruce pentru un începător; el va trebui să se roage pentru stareţ şi atunci îşi va păstra pacea sufletească şi trupească.
Iar dacă eşti un şef şi trebuie să judeci pe cineva pentru faptele lui rele, roagă-te ca Domnul să-ţi dea o inimă milostivă, pe care o iubeşte Domnul, şi atunci vei judeca cu dreptate; dar dacă vei judeca numai după fapte, atunci vei greşi şi nu vei plăcea Domnului. Trebuie să-l judeci pentru ca omul să se îndrepte şi trebuie să-ţi fie milă de orice suflet, de orice făptură şi de toată zidirea lui Dumnezeu şi să şi ai întru toate conştiinţa curată, şi atunci în sufletul şi mintea ta va fi multă pace. Să trăim în pace şi iubire, şi Domnul ne va asculta şi ne va da tot ceea ce-i vom cere şi ne e de folos. Duhul Sfânt se arată în iubire. Aşa grăieşte Scriptura şi arată experienţa.
E cu neputinţă ca sufletul să aibă pace dacă nu vom cere cu toată puterea de la Domnul să ne dea puterea de a iubi pe toţi oamenii. Domnul ştia că, dacă nu vom iubi vrăjmaşii noştri, nu va fi pace în suflet, şi de aceea ne-a dat porunca: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Dacă nu vom iubi pe vrăjmaşi, atunci vom avea uneori în suflet o anume odihnă, dar dacă-i iubim pe vrăjmaşi, pacea rămâne în suflet ziua şi noaptea. Veghează în sufletul tău la pacea harului Duhului Sfânt; nu ţi-o pierde pentru lucruri mărunte. Dacă dai pace fratelui tău, Domnul îţi va da neasemănat de mult, dar dacă întristezi pe fratele tău, atunci negreşit întristarea se va abate grabnic şi asupra sufletului tău. Dacă îţi vine un gând spurcat, alungă-l deîndată, şi atunci îţi vei păstra pacea sufletului tău, dar dacă-l primeşti, sufletul tău va pierde iubirea de Dumnezeu şi nu vei avea îndrăzneală în rugăciune.
Dacă îţi tai voia proprie, ai biruit pe vrăjmaşul şi vei câştiga drept cunună pacea sufletului, dar dacă îţi faci voia ta, eşti deja biruit de vrăjmaş şi urâtul va chinui sufletul tău. Cine are patima iubirii de avuţii nu poate iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele; mintea şi inima unui asemenea om sunt necontenit preocupate de bogăţii şi nu este în el duh de căinţă şi zdrobire pentru păcate, şi sufletul lui nu poate cunoaşte dulceaţa păcii lui Hristos. […]
Păstraţi harul lui Dumnezeu: cu el viaţa e uşoară, totul se lucrează bine după Dumnezeu, totul eplin de dragoste şi bucurie, sufletul are odihnă în Dumnezeu şi merge ca printr-o grădină minunată în care trăieşte Domnul şi Maica Domnului. Lipsit de har, omul nu e decât pământ păcătos, dar cu harul lui Dumnezeu omul se aseamănă după minte îngerilor. Îngerii slujesc lui Dumnezeu şi Îl iubesc prin mintea lor; la fel şi omul după minte e ca un înger. Fericiţi cei care ziua şi noaptea se îngrijesc să placă Domnuluica să se facă vrednici de iubirea Lui; ei cunosc prin experienţă şi simt harul Duhului Sfânt.
Harul nu vine aşa încât sufletul să nu-l cunoască şi, când pierde Harul, sufletul tânjeşte cu putere după el şi-l caută cu lacrimi. Dacă nişte părinţi şi-ar pierde copilul lor preaiubit, cum l-ar mai căuta peste tot ca să-l găsească. La fel îl caută pe Domnul şi sufletul care iubeşte pe Dumnezeu, dar cu mult mai multă nelinişte şi tărie, aşa încât nu-şi poate aduce aminte nici de părinţi, nici de cei dragi. Slavă Domnului că ne dă să înţelegem venirea harului şi ne învaţă să cunoaştem pentru ce vine harul şi pentru ce se pierde. Sufletul celui ce păzeşte toate poruncile va simţi întotdeauna harul, chiar dacă e numai puţin, dar el se pierde uşor pentru slava deşartă, pentru un singur gând de mândrie. Putem să postim mult, să ne rugăm mult, să facem mult bine, dar dacă pentru aceasta vom cădea în slavă deşartă, vom fi asemenea unui chimval care răsună, dar înăuntru e gol (1 Cor 13, 1). Slava deşartă face sufletul gol pe dinăuntru şi e nevoie de multă experienţă şi de o îndelungată luptă pentru a o birui. În mănăstire am cunoscut din experienţă şi din Scripturi vătămarea slavei deşarte, şi acum, ziua şi noaptea, cer de la Domnul smerenia lui Hristos. Aceasta e o ştiinţă mare şi necontenită.
Războiul nostru e şi crud, şi greu, şi simplu totodată. Dacă sufletul iubeşte smerenia, el sfărâmă toate cursele vrăjmaşilor noştri şi ia toate întăriturile lor. În lupta noastră duhovnicească trebuie să ne uităm de asemenea cu grija să nu ne lipsească muniţiile şi proviziile. Muniţiile sunt smerenia noastră, iar proviziile, Harul Dumnezeiesc; dacă le pierdem, duşmanii ne biruiesc. Războiul e crâncen, dar numai pentru cei mândri: pentru cei smeriţi, dimpotrivă, el este uşor pentru că ei îl iubesc pe Domnul, iar El le dă o armă puternică: harul Duhului Sfânt, de care vrăjmaşii noştri se tem fiindcă îi arde cu focul lui.
Iată o cale scurtă şi uşoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzeşte-ţi mintea şi inima de gândurile cele rele şi gândeşte că toţi oamenii sunt buni şi Domnul îi iubeşte. Pentru acest gând smerit, Harul Duhului Sfânt va via întru tine şi vei zice: „Milostiv este Domnul”.
Dar dacă osândeşti, murmuri şi-ţi place să-ţi faci voia, atunci chiar dacă te rogi mult, sufletul tău va sărăci şi vei spune: „Domnul m-a uitat”. Dar nu Domnul te-a uitat pe tine, ci tu ai uitat că trebuie să te smereşti, şi pentru aceasta harul lui Dumnezeu nu viază în sufletul tău; el intră însă cu uşurinţă în sufletul smerit şi îi dă pacea şi odihna în Dumnezeu. Maica Domnului a fost mai smerită decât toţi şi de aceea o preamăresc cerul şi pământul; şi oricine se smereşte va fi preamărit de Dumnezeu şi va vedea slava Domnului. […]
Sfântul Siluan Athonitul, "Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei", Ed. Deisis, Sibiu, 2000

Paroh
Pr. Dr. Iosif-Cristian Radulescu
Tel: 0174-5273502
Email: pr_iosifcristian@yahoo.com
Adresa: Degerstr. 27, 40235 Düsseldorf
 facebook.com/parohiaortodoxa.dusseldorf
 iosifcristian.blogspot.de

Consiliul Parohial
Pr. Dr. Iosif-Cristian Radulescu – presedinte
Ierom. Siluan Carstea - vicepresedinte
Dan Lazar Ivan – vicepresedinte
Diacon Ovidiu Marius Cioara - consilier
Adrian Bagu – consilier
Dr. Laurentiu Benga – consilier
Dr. Laurentiu Broscaru – consilier
Gheorghe Rusu – consilier
Sergiu Voicu – consilier
Dr. Horatiu Coman – consilier

Cont Bancar
Rumänisch-Orthodoxe Kirchengem Heilige Dreifaltigkeit
Bank: Stadtsparkasse Düsseldorf
IBAN: DE82 3005 0110 1006 2533 61
BIC: DUSSDEDDXXX