“Omul își are rădăcinile în adâncul cerului.” Niciun teolog creștin ortodox nu a mai rostit un asemenea cuvânt, atât de frumos, de antropologie creștină, cum a zis și a scris Părintele Arsenie Boca.
Mergând pe firul teologiei patristice, în mod deosebit a Sfântului Maxim Mărturisitorul, Părintele spune că: “În fiecare om, Dumnezeu a sădit și a rânduit o intenție divină.” Dumnezeu este sensul, rostul și menirea vieții noastre și prin acordul dintre voința noastră și harul lui Dumnezeu suntem datori ca această intenție divină, gând divin, sământă dumnezeiască sădită în adâncul fiecăruia dintre noi, să ajungă la desăvârșire, la împlinire, la rodire pentru viața veșnică.