A iubi înseamnă a ierta

a iertaFiecare om, dintotdeauna, încă din copilărie, dorește să fie iubit. Fiecare om consideră că știe ce ar trebui să facă celălalt, ceilalți pentru ca el să se simtă iubit.

Toa­tă Evanghelia este o poveste de iubire

B1
De iubire sunt legate toate poruncile lui Dumnezeu. Atunci când Mântuitorul a fost întrebat de un oare­care cărturar care este cea dintâi porun­că din Lege, i-a răspuns: „Să iubeşti pe Dumnezeul tău din tot cugetul tău, din tot sufletul tău, şi din toată puterea ta, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Domnul este în toate

butterflyNoi, aici pe pământ, împlinim o epitimie (un canon de pocăință). Să nu vă mirați că neîncetat aveți câte un necaz. Toți păcătuim necontenit – alunecăm și cădem. Cădem, de fapt, în cursele diavolului.

Cuvânt despre iubirea vrăjmașilor și despre smerenie

smerenieDar cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt. Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe vrăjmaşi până într-atât încât sufletului să-i fie milă de ei ca de proprii noştri copii.

Cei ce n-au necazuri

persoanaNouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.

Despre dragostea dumnezeiască și dragostea omenească

dragostea dumnezeiasca
Dumnezeu este dragoste, și dacă în viața noastră ne folosim de Dumnezeu, după cum spun Sfinții Părinți, atunci înseamnă că ne folosim de dragoste.

Ce este Sufletul?

sufletul04

- Te rog - i-a spus iarăşi Epifanie - dacă vrei, fă bine şi spune-mi, în ce fel este sufletul omului? Desigur,  ştiu  şi  eu  ceva despre  el,  dar  nu am atâta încredere în argumentele mele, câtă am în învăţătura ta cea insuflată de Dumnezeu!

Paroh
Pr. Dr. Iosif-Cristian Radulescu
Tel: 0174-5273502
Email: pr_iosifcristian@yahoo.com
Adresa: Degerstr. 27, 40235 Düsseldorf
 facebook.com/parohiaortodoxa.dusseldorf
 iosifcristian.blogspot.de

Consiliul parohial
Pr. Dr. Iosif-Cristian Radulescu – presedinte
Dr. Laurentiu Benga - vicepresedinte

Consilieri
Pr. Siluan Carstea
Diacon Ovidiu Marius Cioara
Adrian Bagu
Dr. Horatiu Coman
Ionut Popescu
Lazar Dan Ivan

Cont Bancar
Rumänisch-Orthodoxe Kirchengem Heilige Dreifaltigkeit
Bank: Stadtsparkasse Düsseldorf
IBAN: DE82 3005 0110 1006 2533 61
BIC: DUSSDEDDXXX