• f1.jpg
  • f2.jpg
  • f4.jpg
  • f5.jpg
  • f6.jpg
  • f7.jpg
  • f8.jpg
  • p0.jpg
  • p1.jpg
  • p2.jpg
  • p5.jpg
  • p6.jpg
  • p7.jpg
  • p10.jpg
  • p11.jpg

Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie si Parastas
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
iisus9Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce pentru mântuirea noastră ai binevoit a Te întrupa şi moarte a pătimi; iar acum şi cu preacuratul Tău Trup la cer de-a dreapta împreună cu Tatăl şezi şi toată lumea o cârmuieşti, nu ne uita cu milostivirea Ta pe noi, cei ce suntem jos, care măcar că suntem cu totul întinaţi şi nevrednici, însă întru Tine, Mântuitorule şi Dumnezeul nostru, credem şi pe alt mijlocitor şi nădejde a mântuirii nu ştim.
Deci, dă-ne nouă, Preabunule Răscumpărătorule, ca totdeauna să ne aducem aminte de câte chinuri ale sufletului şi ale trupului Tău a fost trebuinţă ca să împaci dreptatea cea veşnică a părintelui Tău pentru păcatele noastre; şi cum Te-ai pogorât de pe cruce până la iad, cu preacurat sufletul Tău, ca să ne izbăveşti pe noi de puterea chinuirii iadului. Iar aducându-ne aminte de aceasta, să ne păzim de pofte şi de păcate, care au fost pricină de înfricoşătoare patimi şi de moartea Ta; şi să iubim dreptatea şi virtutea, care sunt mai plăcute Ţie decât tot darul cel adus de noi. Deci, ca Cel ispitit după toate, Preabunule, singur ştii cât este de mare slăbiciunea duhului şi a trupului nostru şi cât de puternic şi viclean este vrăjmaşul nostru care umblă ca un leu, căutând pe cine să înghită, pentru aceasta nu ne lipsi pe noi de ajutorul Tău atotputernic; ci fii de-a pururea cu noi, păzindu-ne şi acoperindu-ne, povăţuindu-ne şi întărindu-ne, bucurând şi veselind duhul nostru. Iar noi alergând la sânul dragostei şi a îndurării Tale, toată viaţa noastră cea vremelnică şi veşnică Ţie să o dăm, Stăpânului nostru, Răscumpărătorului şi Domnului; pe Care din adâncul sufletului Îl rugăm, ca să ne faci pe noi cu judecăţile pe care le ştii, fără de împiedicare a trece la calea aceasta întunecoasă a vieţii pământeşti şi a ajunge la cămara cea dumnezeiască a Ta, pe care ai făgăduit a o pregăti tuturor celor ce cred în numele Tău şi urmează dumnezeieştilor Tale învăţături.


Programul Slujbelor

Sambata, 20 Apr 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie si Parastas
Duminica, 21 Apr 2024
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Marti, 23 Apr 2024
Sf. Mc. Gheorghe
Werstener Feld 65, Dusseldorf
18:00Liturghia Darurilor inainte sfintite
Miercuri, 24 Apr 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
17:00Taina Sfintei Spovedanii 17:00-19:00
Joi, 25 Apr 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
18:00Taina Sfintei Spovedanii 18:00 - 19:30
Vineri, 26 Apr 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
16:00Taina Sfintei Spovedanii 16:00 - 19:00
18:00Pavecernita Mare
Sambata, 27 Apr 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie si Parastas
Duminica, 28 Apr 2024
Duminica Floriilor
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Duminica, 28 Apr 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
18:00Denie
Luni, 29 Apr 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
18:00Denie
Marti, 30 Apr 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
18:00Denie
Miercuri, 01 Mai 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
18:00Denie
Joi, 02 Mai 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie (Cina cea de Taina)
18:00Denia celor 12 Evanghelii
Vineri, 03 Mai 2024
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
18:00Denia Prohodului
Sambata, 04 Mai 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:00Sfanta Liturghie a Sambetei Mari (Impartasirea Copiilor)
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
22:00Slujba Invierii si Sfanta Liturghie a Invierii
Duminica, 05 Mai 2024
Duminica Invierii
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
12:00Vecernia Invierii
Luni, 06 Mai 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
10:00Sfanta Liturghie a Invierii
Marti, 07 Mai 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie a Invierii
Duminica, 12 Mai 2024
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Sambata, 18 Mai 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Duminica, 19 Mai 2024
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Marti, 21 Mai 2024
Sf. Imparati Constantin si Elena
Werstener Feld 65, Dusseldorf
06:30Sfanta Liturghie
Sambata, 25 Mai 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Duminica, 26 Mai 2024
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Joi, 13 Iun 2024
Inaltarea Domnului
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
09:00Sfanta Liturghie
Sambata, 15 Iun 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
12:00Sommerfest
Duminica, 16 Iun 2024
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Sambata, 22 Iun 2024
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie si Parastas - Mosii de Vara
Duminica, 23 Iun 2024
Duminica Rusaliilor
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Luni, 24 Iun 2024
Lunea Rusaliilor - Nasterea Sf. Ioan Botezatorul
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Sambata, 29 Iun 2024
Sf. Ap. Petru si Pavel
Werstener Feld 65, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie
Duminica, 30 Iun 2024
Liebfrauenkirche, Degerstr. 27, Dusseldorf
09:30Sfanta Liturghie

Paroh
Pr. Dr. Iosif-Cristian Radulescu
Tel: 0174-5273502
Email: pr_iosifcristian@yahoo.com
Adresa: Degerstr. 27, 40235 Düsseldorf
 facebook.com/parohiaortodoxa.dusseldorf
 iosifcristian.blogspot.de

Consiliul parohial
Pr. Dr. Iosif-Cristian Radulescu - președinte
Dr. Laurențiu George Benga - vicepreședinte


Consilieri
Ierom. Siluan Carstea
Diacon Ovidiu Marius Cioara
Adrian Bagu
Dr. Horatiu Coman
Ionuț Popescu
Sebastian Vulcan

Cont Bancar
Rumänisch-Orthodoxe Kirchengem Heilige Dreifaltigkeit
Bank: Stadtsparkasse Düsseldorf
IBAN: DE82 3005 0110 1006 2533 61
BIC: DUSSDEDDXXX